Pesimism sau optimism?!

Ma-ntorc , nebuna, in patul singuratatii
Jelesc, ma doare ca sunt in pragul mortii,
Dar tot in jurul meu se ofileste
Iar in obraji culoare-mi paleste.

Aud cum toate se sfarsesc intr-o secunda
Vad undeva o gaura rotunda
In jurul meu totul e-ntunecat
Si mi se pare, totusi, atat de abstract!

Unde mintea-mi spune sa ma duc,
In acel intuneric absolut?
Sau sa aleg lumina care ma orbeste?
Ce, oare, sufletu-mi pofteste?!

Scrisoare pentru tata

In dimineata verii tarzii
Au venit sa imi spuna
Ca in veci nu ai sa mai vii
Sa ma tii de mana...

Ca niciodata n-am sa te mai vad
Ca n-am sa te mai strang in brate
Ca vocea n-am sa-ti mai aud
Ca n-om mai povesti pe saturate.

Aceasta este o scrisoare
Catre tine, tata scump
Spunandu-ti cu lacrimi amare
Ce nu ti-am spus nicicand...

Nu ti-am spus ca te iubesc
Atat cat trebuia
Iar acum tot ce imi doresc
E sa ma pot apropia...
Sa merg la mormantul tau
Sa imi iau ' la revedere'
Sa iti spun ca-mi este dor
Si sa-mi dai incredere
Ca ne vom revedea
Impreuna cu zeii
Si din cer vor cadea
Fulgi de zapada...mii.



Aceasta poezie este pentru tatal meu, de la care am mostenit si pasiunea pentru scris si caruia ii multumesc pentru tot ce sunt....si de care imi este nespus de dor...

Ganduri...

Din negura intunecata
A panoramei fumurii
Stau singura, indurerata
Cu gandul la ce va fi...

La ce voi fi in viitor
La ce voi face maine
La cum in lume am sa mor
La ce, oare, va ramane?

La cum mi s-a scurs timpul
La cum mi-am trait viata
La cine sufletu-mi singur
Va intalni speranta?

Era mai bine, poate
Sa raman unde-am fost
Ratacind in noapte
Fara niciun rost...

Dor...dor

Pe zi ce trece devin tot mai slaba
Inima-mi paleste
Asa cum trandafirul din ograda
Zilnic se ofileste.

Asa cum norii acapareaza soarele
Cu un gri fumuriu
Asa si tu mi-ai furat gandurile
Fara ca eu sa stiu.

Si tot ma intreb...pana cand Doamne?
Sa astept sa te vad
Nu mai am zi, nu mai am noapte
Am un abis in piept!

N-ai sa pleci

Nu vreau in suflet sa mai simt
Durerea ce-am simtit odata..
Gandul mereu eu mi-l alin
Ca n-ai sa pleci inca o data!

Ca n-am sa mai simt gustu-amar
Nopti grele ale singuratatii
Nici gandul nu il am macar
Sa incalc legile dreptatii!

Singuratate

Singuratate, pleaca!
Du-te cat mai departe
Sa nu mai vii vreodata
Nu vreau sa mai simt moarte!

Suflet, nu te chinui
Asteapta cu nerbdare
Caci ziua va veni
Vei capata culoare!

Inima, nu plange
Ci viseaza mereu
Caci el se va intoarce
Si va fi doar al tau!

Ochilor, zambiti
Si asteptati putin
Veti fi si fericiti
Nu veti mai simti chin!

Singuratate, pleaca
Nu vreau sa te mai vad
Va veni si acea data
Cand de tine-am sa rad!!!

Fiul meu

Totul incepe din dragoste
Apoi devine o pacoste
Dar nimic nu se compara
Cu durerea mea amara.

Cu durerea ce-a lasat-o
Fiul meu plecat in ceruri
Si cu fata mea plecata
Scriu acum aceste versuri...
Si ma rog la Dumnezeu
Sa ierte pacatul meu
Si ca fiul meu sa fie
Un ingeras pe vecie!

Nimeni nu poate sa stie
Ce simte-o mama-ndurerata
Cand stie ca pe vecie
Nu mai poate fi iertata!

Fiul meu, oriunde ai fi
Mamica ta vrea sa stii
Ca nu a vrut sa fie asa
Dar nu putea lupta cu soarta!

Ea iti spune ce-a simtit
Foarte mult ea te-a iubit
Dar asa a fost sa fie
Ea te-a pierdut pe vecie...